Nu ia para

30/01/2016

basquiat_monalisa[1]
.
.
.
     Se ia o idee și se driblează dintr-un colț al minții în altul.
     Ideea este: noul partener, dincolo de ceața îndrăgostelii, este îndreptățit la încredere, nu? Prezumția de nevinovăție, nu? Că doar nu-l cunoști chiar atât de bine iar experiențele anterioare, oricât de similare par cu prezenta la o primă survolare emoțională, nu elucidează nicicum adevăratul dedesubt al trustului proaspăt declarat.
     Dar să mă delectez cu un scenariu nietzschian în care motivul suspiciunilor mele este nimic altceva decât o formă de conservare a relicvelor acestui suflet pe care-l plimb de colo-colo, atârnat de-o umbră.
     Și-mi ține de foame o vreme, până când realizez că, eu, dacă aș fi pusă sub aceeași lupă, aș vedea în neîncredere nimic altceva decât un spațiu de jonglare, specific în temerea circumspectului. Și poate o brutală curiozitate mă va împinge să-i justific bănuielile.
     Adică te invit să-mi calci pe suflet, tocmai pentru că mi-e teamă să n-o faci…? Iar acum că ți-am băgat asta în minte, vei flirta cu ideea până veți deveni fierbinți și purulenți ca o ciumă afectivă? Și dacă tot te găsești târât prin toate suspiciunile, de ce să n-o faci până la urmă, nu?

Closure

07/12/2013

Încă mă întreb cum e posibil ca o persoană, apărută din neant, să facă din viața ta ceva complet… ca și cum nu e nevoie de second guess…să te lase să te dedici cu totul din prima.
Eu am făcut asta cu tine.
Nu știu dacă fac bine, dar cu asta îmi iau la revedere…
Nu mi-ai dat ocazia să fac asta, remember?
Mi-am luat la revedere ridicând o bere, din tren înapoi spre București(nu voiam să plec, trebuia să mă oprești, prostule!) și prin semn am clipit și-am ridicat berea pentru ultima dată înintea imaginii cu tine spunând ” Ai grijă de tine!”
Grijului.
Dar fals.
Nu știu de ce.
 
Au trecut aproape 5 luni de atunci…
O duc mai bine…
Vreau să știi că sunt bine.
Tu cum ești?
Oare-mi vei răspunde?
Vreodată…?
 
 
 
 
 
 

Under your spell

09/10/2011

”Când ai ai, când n-ai tre să faci rost…”

Am avut azi o zi plină, cu meditație și pace ziua, și cu zbucium și palpitații seara. S-a făcut porc, măgaru! L-am escortat în pat cu ajutorul băieților care l-au cărat de umeri, și i-am șters fruntea de sudoare, i-am dat blugii jos și l-am învelit. Eh, să zicem c-a fost o experință și asta.

Acum, într-o altă ordine de idei…am ținut să șeruiesc cu voi melodia de mai sus, n-i s-a potrivit tuturor la un moment dat, și cum parfumul îți răscolește din cele mai vechi amintiri, și sunetul te poate duce pe anumite frecvențe atinse în trecut.

Mai țin să vă recomand tuturor meditația, și voua din cei mai ateiști.

”Și eu cred în creaționism. Și eu cred că divinitatea a fost creată de om… .”

We are not what we think we are. What we see  is just a suit, custom-made outfits for each one of us. We are here for a different reason.

So what’s our mission ?

Who are we in fact ?

As you all saw from the very beggining(in the title), the human body is just nature’s technology. A good carcase for the energy that’s kept within.

We must focus more on ourselves, and after we master that, we will beautifully melt together in the Great Energy Ocean of the Universe.

eram toți mai mici, și în fiecare după-masă venea un nor de miros de pufarine de la fabrica de lângă calea ferată de-ți vindeai abțipildurile Turbo pe-o nimica toată doar sperând s-o mai prinzi o dată pe mama lu’ X la muncă, cea care ne dădea mai multe pufarine la mai puțini bani.

Acuma când deschid o pungă de pufarine, dintr-o dată parcă am din nou 10 ani, și cu buchetul de-albăstrele și maci în stânga și cu 5 lei în dreapta, în frunte cu prietenele mele, mergem prin câmp singurele, traversăm strada principală și mergem la fabrica de pufarine.

Ne rugam tuturor dumnezeilor să nu mai fie iar câinii ăia turbați acolo, că prea erau faimoși în multe povestiri sângeroase. Cred că de atunci am panica asta de câini…hm.

La fel ca și atunci, mănânc pufarinele cu pumnu’ și mă face să zâmbesc lipiciul dulce de pe mâna dreaptă…

Când eram copil îmi plăcea tare mult să mă murdăresc. Mă băgam prin toate văgăunile; mama mă făcea ușarnică!

Nu m-am schimbat deloc.

/

back then we were all much younger, and every afternoon a highly delightful pufarine smelling cloud was coming  from the factory nearby the railroad and made you low-sell your Turbo cards and hope to find again at work the mother of that X guy that used to give us more pufarines for less money.

Now when I open a pufarine bag, all of the sudden I’m 10 years old again, and with the blue-star flower and poppies bouquet in my left hand and 5 lei in the right one, together  with my friends, I walk the field and cross the main street and I go to the pufarine factory.

We were praying to all gods not to run by those mad dogs again; they were notorious in many bloody neighbourhood stories. I think those were the moments when I caught this dog fobia.

Just like back then, I eat the pufarines with my whole hand, and the sweet sticky pufarine leftover in the back of my right hand still makes me smile…

When I was young I liked very much to get messy. I entered almost all the caves and I found; my mom used to say I’m wild…

I haven’t changed a bit.

Aici

17/02/2011

nu mă simt pe deplin fericită.
Vreau să călătoresc, să aflu, să simt.
Când am să fiu perfect acordată spiritual la un anumit mediu, precis vă spun că o să mă găsiți doar acolo!

Nu am nevoie de toate astea!

Sunt înconjurată de nimicuri inutile!

Gunoaie decorative!

Deșeuri îmbălsămate!

Răutăți mediatizate!

Revin periodic la aceleași idei fundamentale, suficiente în feedback pentru un stil de viață sănătos. Iar prin sănătos, aici, nu mă refer la legume fripte dimineața, jogging la prânz și supă de broccolli la cină.

Mnu.

Sănătate înseamnă mai mult decât atât pentru mine, și statistic vorbind, pentru toată lumea. Sănătos înseamnă liber, complet, disciplinat behavioristic, emancipat spiritual, pristin din punct de vedere evolutiv-emotiv, intens mentorat de un mediu competent dar mai ales potrivit, sistematic adaptat la cerințele intelectuale ale evoluției, sincer din punct de vedere socio-cultural expresiv, pasional, deschis, vibrând a compasiune!

Ce bagi în gură nu-i mai toxic decât ce scoți pe gură. Gândește-te numai că oricât de ”sănătos” ar fi un anumit aliment ingurgitat, el va fi eliminat de organismul tău abia după ce va fi filtrat prin toate sistemele tale interne și după ce va avea efectul unui așa zis remediu pentru sănătate/foame/sete/dorință, sub forma unui bulgăre toxic, numit căcat. La același nivel, oricât de “sănătoasă” ar fi o idee care se strecoară între ciocanul și nicovala ta și ajunge cu brio în sinapsele neuronale, lăsându-și amprenta sub formă de gânduri, percepții, senzații, va fi eliminat tot sub formă de căcat dacă “filtrul” este stricat. Asta însemnând că nu ești un bun aparat de reciclare socio-cultural.

Căcatul, un subiect de mare interes pentru mine, va rămâne, negreșit, subiectul multor discuții și apelativul pentru majoritatea lucrurilor pe care nu le pot încadra din terțe motive într-o altă categorie nominală.

Acum, ștergându-mă, literalmente, de căcat la ambele capete, vă las să contemplați asupra capacităţii noastre colosale de a transforma totul în căcat.

Mi-a umplut timpul.

22/01/2011

 

Nu mai am timp pentru cele dinainte.

Îmi îndreaptă întreaga atenţie asupra lui doar privindu-mă zâmbind.

Un sentiment frumos, când lucrează de ore la un nou proiect şi eu îi aduc un ubber sandwich şi mă priveşte cu ochii sclipind a bucurie, ca un copil într-un magazin cu dulciuri.

Şi râsul ăla al lui colorat pe care îl are când ne gâdilăm şi râdem ca nebunii.

Sau bubuitul vecinilor în pereţi…să dăm mai încet volumul…da, volumul. Nu am boxe.

Cum îmi caută mâna când mergem împreună pe stradă, şi cum mă face să mă simt iubită.

Cum mă adulmecă şi cum mă degustă…flămând mereu de câte un petic de piele de-al corpului meu…

Lista cu lucrurile noastre preferate comune, atât de lungă deja şi rămâne deschisă…

Păşesc cu sfială în universul lui dar sunt pătimaş curioasă să aflu ce urmează…