Copac

07/07/2015

Copacule, tu m-ai uitat demult!
Îți cuprind cu pieptul trunchiul
și ascult…

Mă zgârie în ureche o tăcere infernală,
ca o arie scorțoasă
de tăieturi în coală.

Seva nu-ți mai urcă lin,
parcă are spânzurat de gleznă
globul milenar de chin.

În jurul tău totul derivă
și tu stai acolo mut,
cu nimica împotrivă.

Nu mai ocrotești metafore în șoapte,
crengile-ți sunt de frunze despuiate
și-n nimic din tot ce spui nu mai ai dreptate!

Ți-ai întins vârful până la cer
și-ai rămas atârnat de nori
ca un ciucure invers și caraghios!

M-ai înțeles complet pe dos.
Din inimă bătăi mi-ai scos,
ca o dragoste încheiată
înainte de vreme.

Advertisements