Dacă

20/05/2014

Și dacă unghii zgârie-ceafă,
și toată se mulează,
atuncea, unde mi te pierzi
de ochii’n cap dansează?

O pătură de brumă,
răcoare dimineața,
cu raze-n cap, prin geam
și pe buza lui, dulceața.

Caramel-glazură,
Sfârc și băutură,
Nisip în păr, chitara…
Cum îmi completa perfect
subțioara.

Mă întorc din drum
nițcaiva cuvinte,
scoase pe grăbite,
dinainte gândite;
ce banal,
ce plicticos,
măcar cu ceva amintiri
m-am scos!

Mă tot coiesc pe la portițe.
Oglindă, parfum,
fard și fundițe.
Verde în fum.

Mi-e sete și parcă
ceva izvoare
de-ale gurii tale,
mă înecau pe-ntunecate
în culmi nemai-încercate.

Acum, însă, sunt departe.

Cu o pereche de aripi avariate,
plutesc spre un mal
galben, de rapiță.

Și cad pe moale,
miroase-a flori,
ceva scaieți ne țurțură cerceii,
și e răcoare,
abia în zori,
și mă intrigă tot mai mult
derbedeii.

Ce turnură căcăcioasă,
așa ușor să-ți cad în plasă.

Trecură zile, nopți
și luni
până să poți să te aduni.
Acum e lesne, drum bătut,
Nimica nou n-a apărut.

Deși scânteia s-a mărit,
și ceva dor agonisit,
parcă ai…vrea,
dar
parcă ai mai sta…

Să vezi cum e
să-mi fii străin

Advertisements

Cearta

18/05/2014

Am dus ceartă două zile,
cu mine,
c-a fost din scurt să înțeleg
că trebuie să te desleg.

E-un pic jenant
și nou, deopotrivă:
imaginea-n oglindă,
o umbră captivă.

Noroc-ă s-a făcut lumină!

Azi m-am trezit mulțumită.
Realizasem peste noapte
că încă mai pot să simt.
Ce binecuvântare grotescă!

Să simți pe viu cum ți se frăgezește sufletul pentru marea încercare!

Moartea

03/05/2014

Moartea cică-i o nălucă
ce te fute din senin,
în gheare limba ți-o apucă
și te pișă-n gât venin.
 
Mădularu-i fantomatic
te pătrunde în găoz,
și în stilu-i acrobatic
te-nvelește în sloboz.
 
Sfâșiat, cu gura plină,
dai din cap și dai din coate,
îmbătat de-adrenalină,
orbit de absurditate.
 
Tacâmuri de om
în supa finală,
garnitură de căcat
la cadavre în acreală.
 
Spectacol morbid
în morman de mizerii,
sărutul acid,
în răcoarea serii.
 
Spectator la catastrofă,
zâmbesc, chiar puțin erect;
Plăpândă, putredă, amorfă…
mă cam lasă circumspect.
 
La câtă muie mi-am luat
și prin cât jar m-am târât,
nu îmi pare-exagerat
un final așa urât.
 
Mi-a pus gând rău, lighioaia,
într-o zi, când m-am născut.
Mi-a vomat în suflet ploaia
și de-atunci n-a mai durut.
 
 
 
(Această poezie a fost făcută la propunerea lui Bog, cu sugestia de a folosi următoarele cuvinte/idei: muie, moartea, sloboz, a da muie morții, necrofilie, ideea de a transcede moartea. Plăcerea a fost de partea mea.)