Stau ca moalea blană-n mâță,

Are-o mînă pe-ea mea țîță,

Și-n perioada mea de streche

Mă simt…da, și nu, ca veche.

 

 

N-am remediu-n societate

Că difer cu mult de alte

specimene-mprăștiate,

cum e una, așa-s toate.

 

E ceva vibrant în mine,

și miroase-n câmp a bine

când ne alergăm de seară

-ntr-un parfum de primăvară.

 

 

Din ce suc de pară dulce

te-ai zaharisit, inimă ?

Și cum de-ai rămas întreagă

după-atât amar curs sânge?

 

Cum din buze simți sărutul,

Cum din ochi îți dezbrac trupul,

Cum ne-am potolit odorul

și-am avut altar pridvorul.

 

Din poteca cea secretă

a rămas numai un fir,

noi îl lăm cu noi în casă

și-l purtăm ca patrafir.

 

Advertisements