Oameni de tot felul

13/01/2010

V-am povestit oare cam cât căcat pot mânca ?

Supradozic.

Adică sănătos…cum face tot românu’…

Zic ceva, fac, bineînţeles, altceva…

Minunabil.

Dintr-un meniu cum nu se poate mai variat eu mi-am ales fix…guess what?!

Da.

Nu e bine deloc cum procedez…uit mult prea repede persoanele care chiar m-au ajutat şi acord prea mult timp şi interes celor care nu merită.

Ceva nu mă lasă să fac ceea ce-mi doresc în momentu’ ăsta…chiar nu mă pot urca din nou în tren şi…în fine, asta ”am hotărât” s-o lăsăm aşa…

Ceva mă ţine în loc când îmi spun serios că am nevoie de un nou job, de o altă facultate sau de mai multe perechi de şosete şi chiloţi.

Ceva mă scoate din sărite rău la mine iarna asta. E de tot căcatu’ !

Ceva…ceva…mereu e ceva.

Un alt aspect problematic ar fii imposibilitatea mea de a mă hotărî asupra unui lucru, de orice fel, natură şi/sau chip. Chiar îmi scapă genul ăsta de concentrare…sau poate sub recenta mea mască de hater-iţă se ascunde o pizdă mult prea sentimentală.

Habar n-am. Una din astea. Poate ambele. Pe rând. Sau concomitent. Whatever.

Aşa…oameni de tot felul.

Persoane noi, locuri noi, nimic defapt nou. Am mai văzut porcăriile astea undeva, cândva…

Fete mult prea masculine, băieţi mult prea sensibili…oameni de sezon( El…), oameni de ocazie(aspiranţii la anturaj)  şi/sau oameni de nimic( cei care ”mă venerează” până la labă ).

Tot îmi zic : ”Silvi…stai mamă liniştită…e rău acum, ba nu,  E CA DRACU acum, dar o să fie bine…”

Contemplez pe tema : Oare când pula mea s-o mai întâmpla şi asta?

Eu mă bag în căcat, eu mă scot…eu mă trag de urechi şi-mi dau palme, eu mă-mpac şi mă consolez…

Trist.

Atât de trist încât curul lui Beelzebub s-a umplut de lacrimi.

Atât de trist încât Penelopa îmi croşetează mie acum pânze.

Şi chiar atât de trist încât…

Da…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: