Coii vechi şi noi

16/12/2009

(16.12.09)

(Aprind o ţigară…mă uit pe geam…căcat…e frig şi naşpa rău…iar am stat două zile în casă…)

Mulţi sunt deja sătui de povestea asta. Chiar şi eu… .

Unora le-am povestit-o şi în sevrajul îndrăgostelii şi în inerţia dezamăgirii, alţii mai norocoşi la capitolul neuroni au înţeles singuri din postările anterioare, sau alţii, sadly, s-au regăsit cu stupoare în voma mea lingvistică.

Bun.

Dar doar eu şi el ştim exact detaliile pseudo-psihotice, semnalmentele din spatele tăcerii mele „dubioase” interpretate (probabil) greşit ca lipsă de compatibilitate, mesajele subliminale din discuţiile „de băieţeală”, lipsa de interes din spatele vinei date pe un job „mult prea solicitant” (în fine…), sau modul în care am dat noi doi greş în egală măsură…voluntar sau involuntar.

Încă de la început, subliminal, ne-am etichetat reciproc cu „o partidă bună”, ceva „nou şi interesant”, categoric nu ceva „drăguţ sau simpatic”…clişeu!

Ca fată, să faci primul pas, chiar şi pentru prima oară în viaţa ta, şi să inviţi un băiat la o discuţie afară, în linişte şi răcoare recomfortantă, beată fiind de alcool şi fiorul libertăţii proaspăt redobândite, poate fii lesne interpretat greşit.

Oare ce-a fost în capul meu când după doar câteva minute de discuţie sub influenţa unor diverşi stimulenţi şi-un sărut spontan am crezut (ca backup) că din asta, cândva, probabil, se va putea construi o micuţă şi primitoare căsuţă din chirpici, destructibilă doar de unul din noi, aleatoriu ?

Da, a fost marcant pentru mine…nou şi interesant. Exact ce voiam în momentul ăla şi ce-o să vreau mereu. Aveam însă şi altele pe cap în perioada aceea şi mi-a venit natural să iau întâmplarea ca pe o simplă dar înălţătoare experienţă, aducătoare de speranţă după o altă dezamăgire amoroasă. Mi-am văzut de ale mele un timp şi prima noastră întâlnire nu-mi tulbura pe atunci zilele, nopţile, limbajul, mişcările, emoţiile, gusturile, apetitul de orice fel, încrederea în sine, relaţiile cu ceilalţi sau părerea mea generală despre bărbaţi şi viaţă. Mă făcea doar să zâmbesc năstruşnic şi să chicotesc în sinea mea, bucuroasă că de data asta impulsul de moment nu a degenerat într-o conexiune bolnăvicioasă.

Greşit.

De ce-am zâmbit muşcându-mi buzele când după doar o scurtă intersectare de cuvinte, săptămâni umplute cu activităţi personale fără nicio legătură din partea mea cu el sau din partea lui cu mine, după câteva confesiuni superficiale prin intermedii virtuale, câteva instigări timide la aventură, după conştientizarea (cel puţin din partea mea) unei imposibilităţi evidente de apropiere, am primit un mesaj în care eram „ameninţată”  cu un weekend întreg petrecut în pat – de la el ?

Să-şi fi spus firea ta jucăuşă cuvântul în momentul respectiv (printre scuzele date ca refuz la repetatele mele invitaţii…) şi să nu te fi putut abţine să-mi demonstrezi că eşti capabil de „exotisme carnale” – normale dealtfel pentru un oricare altul căruia i-aş fi răspuns în acelaşi fel la „farmece”, să fi fost un simplu amuzament (just for kicks…to see what happens…) sau stabileai de pe atunci limitele apropierii noastre ?

Încă nu ştiu…

Oare dacă aş fi putut onora invitaţia ta de a doua zi, aş fi dat karmei posibilitatea de a da o întorsătură (mai) fericită situaţiei ?

Hmm…ciudată reflecţie…întortocheate sunt căile, domnilor.

Nu mai sunt doar două „alei” drăguţe într-o dumbravă minunată – două alegeri simple: una bună şi una rea. În asalt public de mentalităţi borderline interpretate şi aplicate (de cele mai multe ori) greşit de tinerii novici în dragoste, te trezeşti în faţa unor complexe „străzi suspendate”, cu  „semne de circulaţie” puse fie la derută fie fix pe rută şi te trezeşti c-ai trecut de singura străduţă (mică şi nesemnalizată) care te duce spre inima lui şi te apucă paranoia…că ştii bine că eşti pe sens unic…şi dracu ştie pe unde poţi să întorci sau dacă poţi!

La a doua noastră întâlnire, din nou accidentală, am explodat pe tine toată afecţiunea mea şi dragostea respinsă stângaci de alţii, am crezut că tu „vei putea”, şi m-am aprins la idila prezentă doar în capul meu de easy fall-inlove-er. Te-ai anunţat ca fiind material veritabil…ochi trişti, buze dulci, super zâmbet, umor sarcastic, un bun partener de conversaţie, un suflet bun, un adevărat prieten, mare capacitate de iubire, încredere în sine, ambiţie, masculinitate, intrigă şi pasiune. Ce mai, dă vis…ca-n basme.

Flatant?

Stai jos. Tot ai fost un porc, măgarule!

Revenind la subiect.

Da, eşti toate astea şi multe altele (nu la fel de bune) pe care eram nerăbdătoare să le descopăr, să le accept şi să le contopesc cu ale mele în timp.

Toate astea pentru mine?

Nop. It’s such a pity…am ratat străduţa. Dar simt că nu doar ameţeala acelei nopţi de vară afrodisiace mi-a blocat orice replică, ci au fost şi semne aruncate de tine la derută fix pe rută. Le-am văzut pe toate…dar n-am vrut să le…văd. Experimentam o nouă atitudine în relaţii…una în care nu era ceva extraterestru să te vezi des cu prietenii şi prietenele, sau mă paranoia aiurea lipsa celor jdămii dă telefoane zilnice din ciclul „Ce faci? Bine, pa.”

Părea ceva ok…la moara mea era şi apă dată de tine, că altfel nu-mi luam atât de în serios don quijot-ismul.

(Mă mut în cealaltă cameră…asta deja e plină de frig şi fum)

Am refuzat să aplic orice fel de strategie de cucerire…că, nah, aşa e firea mea…mai naturelle şi go-with-the-flow, n-am păstrat nimic doar pentru mine iar asta te-a speriat cumva.

Poor little boy…

Dar de la un „superminded man” ca tine mă aşteptam la ceva mai multă francheţe, nu doar la scuze tertipice. Asta m-a derutat foarte tare.

M-ai subestimat.

Mi-ai ignorat impulsivitatea emoţională.

Mi-ai luat în derâdere romantismul.

Dar ăsta, paradoxal, e un gând care mă consolează.

They were right, maybe you were just not that into me.

Şi sunt lucidă acum, lipsită de emoţie, impulsionată de o ambiţie nejustificată de a lua totul (din nou) de la început, zâmbitoare şi deschisă ca atunci, liniştită la gândul că ce-i al meu e pus deoparte.

Da, ai dreptul la replică oricând prinzi curaj s-o faci, poţi adăuga, nega sau mărturisi orice acum.

Cămaşa ta e încă la mine.

Şi da, mi-e din ce în ce mai bine.

Just another lesson learned.

Vor veni vremuri mai bune.

Whatever…

( Closure background sound: John Mayer-Tracing )


6 Responses to “Coii vechi şi noi”

  1. neK Says:

    imi place titlul, :))

  2. Saico Cic Says:

    si acolo te-ai oprit…

  3. Anonim Says:

    Asta pentru ca nek ori a trait tot ce ai spus in acest articol dar ii e frica sa recunoasca ori e fix paralel cu tot ce ai scris si nu are nicio idee despre ce alt raspuns ar putea sa dea.

  4. Saico Cic Says:

    s-a speriat probabil de mărimea postării…şi n-a mai citit… ;))

  5. Anonim Says:

    Nu prea cred.:))

  6. Anonim Says:

    Doar tu esti destul de draguta ca sa spui asta.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: