When things end up like this, I take a long zen bath.

I turn off the light and light a candle instead…just a few lavender oil drops indulging the hot water…I get all naked…slowly…and then…the water tickles my body…so warm and gently…I get absorbed into thoughts…sometimes the steamy bathroom makes me fall asleep….sometimes I travel in places I’ve never seen…sometimes I imagine another warm body beside me, holding me…kissing me…and then I wake up…I’m alone…but it’s good…it’s good to be me sometimes…

Everlasting love

28/05/2009

(Background sound: La Roux – In for the kill Skream dubstep remix)

Cum o fii să ai o relaţie atât de supranatural de profundă cu cineva încât să vă permiteţi absolut orice unul altuia, mai puţin o altă iubire…?

Ştiu. Plăcerea must be mare.

Ştiu şi c-uneori te doare

Direct proporţional de tare…

Era Mai.

23/05/2009

Nu se mai văzuseră. Era prima oară. Virtual erau prieteni, dar ei nu se cunoşteau.

Ea vroia ceva…şi el putea să facă toate astea…

Dintr-o glumă în serios, s-au găsit faţă în faţă în mijlocul mulţimii năucite de ritm, vibrând orgasmic pe beaturi de dubstep.

Exact ca un magnet. Buzele lor se uneau perfect. Şi nasul cu obrazul…şi buzele cu limba…

Purtaţi de sevrajul intensului sărut au ajuns într-o maşină. A lui…a ei…

Ea răspunsese demult…el tot aştepta…unde suntem…?

Au oprit maşina. Au ajuns. El se dă jos. Ea rămâne. E blanc. Fără expresie. Oare e adevărat ?

El îi deschide portiera. Sunetul o trezeşte din vis. Suntem aici !

O ia de mână. “Hai să alergăm pe scări ! “

În faţa uşii se opresc. Gâfâie. Ce-am obosit…

El scoate cheia şi descuie uşa în timp ce-o ţinea strâns de după şold. Ea…pe jumătate leşinată .

Învârte cheia, intră, se trânteşte uşa, trosc! , se-ncuie. El scapă cheile din mână şi o cuprinde de sub urechi, trecându-i mâna prin păr. O priveşte în ochi. E ceaţă. Delir. Îşi ating buzele. Pielea e sus pe şirea spinării, articulaţiile trepidează.

Un sărut atât de … ! …  au văzut pereţii lui. Flori, de când n-aţi mai respirat iubire ?

Dorinţa devine tot mai mare, tot mai frenetică, imposibil de oprit. O lipeşte de perete. Părul îi curgea pe gât…şi umeri…peste bretelele rochiţei verzi din satin…şi respira greu, sacadat. Se apropie mai mult de ea şi-i miroase gâtul, cu buzele îi dă părul de pe umeri. O sărută sub ureche şi-i lasă bretelele jos, încet… . Ea îl ţinea de curea, îl trăgea mai aproape, mai apăsat…îi scoate tricoul…( “miroşi atât de bine…” ).

O sărută pe gât, pe obraz, îi sărută pleoapele…buzele…o vrea toată. Pentru el!

Se lasă în jos…îi sărută buricul prin rochie…o mângâie  pe fund pe sub fustă…se lasă mai jos…o mângâie pe gambe cu buzele în timp ce-i desface săndăluţele.

Acum e desculţă. Şi sedată. Nu mai poate spune un cuvânt.

Pe sub rochie îi linge coapsele…până sus…sus…se ridică şi-o cuprinde de brâu, trăgând în sus cu el şi rochia. O sărută sub sâni şi continuă să-i ridice rochia în timp ce el revine înapoi în picioare. E crepuscular…şi ea e desculţă, goală, la perete.

Se încolăceşte de el cu picioarele şi-l cuprinde cu mâinile după gât. O  poartă în braţe până în pat. Acum e întinsă pe spate…goală…graţioasă ca o felină în umbră. Şi el vine…peste ea…sunt atât de fini unul peste altul. Şi el e uşor, şi ea-l sărută…îi plimbă mâna prin păr şi-l mângâie pe spate…înnebunită de plăcere…plutesc în vis… . Sânii ei nu mai simţiseră aşa ceva…erau fericiţi…şi apăsarea lui ritmată îi gâdila sfârcurile. Şi sârutul din ureche. Şi şoldul lui gol şi fin…încordat…ameţit…frenetic…şi-apoi…tai chi…tai chi…

Sfârşitul nu-l mai ştiu…au dispărut…cu fiecare sărut…erau…mai departe…tot mai mult…

Râdem în soare.

15/05/2009

Să fim la mare. Dar să fim aşa…ca doi copii la mare… .  Să ne stropim cu apă…să jucăm volei pe plajă…să facem castele de nisip…să lenevim la soare…să fumăm…să ne sărutăm… .  Şi seara, când e tocmai răcoare şi bine, să ne plimbăm pe plajă desculţi…să mâncăm porumb fiert şi şaorma (  ;))  ). Şi să râdem. Mult! Să râdem ca şi cum noi dăm startul bucuriei mării. Şi marea se-aude de la terasă. Şi vezi c-o lună îi zgârie pielea…e udă…moale…şi sărată. Ochi de crocodil. Printre gene roşesc lagune…dar e prea soare…şi râdem. Râdem în soare.

Mi-a venit o idee.

10/05/2009

(Background sound: Marvin Gaye – Sexual Healing)

Ce-ar fii ca de acum să fiu exact aşa cum sunt mereu când sunt doar eu cu mine…?

Să fiu aşa cum sunt eu când sunt singură. Calmă, împăcată cu mine & Co. …

Asta ar aduce numai avantaje.

  1. În felu ăsta voi atrage în jurul meu doar persoanele cu care m-aş putea înţelege cu adevărat. Până acum am avut obiceiul idiot de a mă adapta după caracterul fiecăruia. Mare greşeală! Aşa n-am “câştigat” decât persoane cu bad karma, care mi-au răstălmacit toate ideologiile.
  2. M-aş putea relaxa tot timpul, pentru că cei de langă mine vor fii persoane pe acelaşi film cu mine, şi mi-ar înţelege toanele şi mi-ar cunoaşte stările şi-am fii prieteni adevăraţi.
  3. … şi tot ce mai rezultă de aici. Variaţiuni pe aceeaşi temă…

Nu sunt altcineva. De ce am adunat eu atât de multe obiceiuri proaste de la alţii ?

Ia, creiere, treci la curăţenia de primăvară! Jos perdeaua, aeriseşte camera, spală rufele, trage apa şi dă cu Glade.

Primăvara soarele se joacă-n mâna ta… [:daydream:]

(Background sound: Thievery Corporation – The forgotten people)

Câtă bucurie aduc ei in sufletele locuitorilor capitalei, câtă curiozitate stârnesc ei când vin cu maşinile alea mari şi “sofisticate” (?) cu agăţătoare extensibile şi “supertechnologizate”(?).

Totul era super.

Era soare şi calduţ afară, fumam o ţigară pe balcon (am zis că nu mai fumez în sufragerie ca pute apoi perdeaua şi iar mă ceartă Xeni ;)) ), şi sorbeam din cafeaua zile de azi, mă uitam în părculeţul de la bloc cum copiii se joacă lipsiţi de griji ( aşa făceam şi eu odată…) şi : hopaa! Vin gunoierii! Era un fenomen interesant şi pentru mine când eram mică . :) (iar mă apucă nostalgiile….hmm..). Şi s-au oprit ăştia mici din alergat şi joacă, şi se uitau la gunoieri cu smerenie, parcă priveau nişte super eroi. Mămicile îşi ţineau plozii în braţe şi le arătau maşina gunoierilor de parcă îl arătau pe Superman în zborul său aducător de pace.

Şi…da….mă uitam. Şi vin ăştia…se tot uită, măsoară echiometric cum/ce să apuce…şi se dă unu din ei jos, se duce lăngă pubela de “Hârite” şi-l ghidează pe celălalt care s-a urcat pe schelă şi dădea la manivelă ( :)) ).

Dar stai! Că estem în Bucureşti, capitala noastră minunată, şi maşinile sunt parcate buluc, pe stradă, pe trotuar, oriunde încape o carcasă de metale de cateva sute de kile.

Şi mâna de fier se extinde şi cârligele sunt agăţate de susul pubelei.

“ Dăi! Dăi!” – zice ăl care ghida.

Şi omu’ a dat.

Şi JEAP! Când a ridicat s-a dat pubela cam cu jumate de metru înapoi şi a troznit maşina parcată bot în bot cu pubela. Hi hi ha ha! Şi apoi când a tras pubela mai spre camion s-au desprins niste fire şi a căzut pubela fix pe maşină ! Exact ca în filme: geamurile laterale au buşit instantaneu, maşina s-a făcut cocoloş ! =)) .

“Gogule, probleme mă ?!”

“Neaa, victime colaterale Gogule! Victime colaterale! “

Ha ha!

Defapt totul a decurs perfect/conform planului, gunoierii sunt nişte profesionişti! :-j

Era doar imaginaţia mea bolnavă… ;))

Dar cu toate astea, şi “hârita” şi “platsicul” şi “sitcla” au ajuns în aceeaşi grămadă de gunoi din spatele camionului.

Care mai e logica frate?

Se joacă cu mintea noastră aiurea, sau au ei acolo, pitiţi în spatele camionului nişte pitici care sortează din nou gunoiul? :-?

M-am săturat
de chestii dubioase şi relaţii de căcat!
Vreau ceva adevărat!
Vreau pe cineva să-i pese
că dau totul necondiţionat
şi să dureze!
M-am săturat să dau din mine
și s-ascult ecoul mult şi bine…
Vreau comfort şi caracter,
pasiune, sentimente şi mister…
Vreau priviri seducătoare
să mă dea jos din picioare,
un sărut adevărat
ca cel care m-a-mbătat
atunci, demult…