Ocheadă

24/03/2016

Luam cerul ca iris
și luna ca pupilă.
Te priveam prin ea în suflet,
de departe.

Apoi erai atât de aproape
încât am devenit dependentă
de sărutul tău de dimineață.

Ah, mic dejunul cu dulceață
de pe buzele tale!
Îmbrățișarea ta caldă,
și moale.

Mor de-amorul tău febril,
de gâlgâitul pueril,
de ochi lance în ființă,
tovarăși de suferință.

Sărut

06/03/2016

Acum e el lingura mică,

unduios, radiind căldură.

Îl sărut între omoplați

și mă furnică

perișorul ăla fin

pe gură.

 

Nu ia para

30/01/2016

basquiat_monalisa[1]
.
.
.
     Se ia o idee și se driblează dintr-un colț al minții în altul.
     Ideea este: noul partener, dincolo de ceața îndrăgostelii, este îndreptățit la încredere, nu? Prezumția de nevinovăție, nu? Că doar nu-l cunoști chiar atât de bine iar experiențele anterioare, oricât de similare par cu prezenta la o primă survolare emoțională, nu elucidează nicicum adevăratul dedesubt al trustului proaspăt declarat.
     Dar să mă delectez cu un scenariu nietzschian în care motivul suspiciunilor mele este nimic altceva decât o formă de conservare a relicvelor acestui suflet pe care-l plimb de colo-colo, atârnat de-o umbră.
     Și-mi ține de foame o vreme, până când realizez că, eu, dacă aș fi pusă sub aceeași lupă, aș vedea în neîncredere nimic altceva decât un spațiu de jonglare, specific în temerea circumspectului. Și poate o brutală curiozitate mă va împinge să-i justific bănuielile.
     Adică te invit să-mi calci pe suflet, tocmai pentru că mi-e teamă să n-o faci…? Iar acum că ți-am băgat asta în minte, vei flirta cu ideea până veți deveni fierbinți și purulenți ca o ciumă afectivă? Și dacă tot te găsești târât prin toate suspiciunile, de ce să n-o faci până la urmă, nu?

Fiori

11/01/2016

Narcisele mi-aduc
aminte de-un Adonis
învolburat în rouă.
Fermecat cu o privire,
îndrăgostit la două.

“Curând pierdeam vocale,
pe care, mi-a venit natural
să le înlocuiesc
cu virgulele primite de la el.
Și, oh, mama, ce propoziții frumoase ne-au ieșit!”

Rămase fără glas…
un tremur vertical
îi aduse aminte că și ea
lăsase geamu-ntredeschis,
cândva.

Joacă

06/12/2015

Să mă enerveze puțin;
răspuns la toate cele,
n-am cuvântul
din prima.

Să transpir puțin,
mângâiată de nuiele.
Pana și vântul.
Patima.

Să tremur puțin,
învolburată de plăcere,
numai la gândul…
Inima!

Copac

07/07/2015

Copacule, tu m-ai uitat demult!
Îți cuprind cu pieptul trunchiul
și ascult…

Mă zgârie în ureche o tăcere infernală,
ca o arie scorțoasă
de tăieturi în coală.

Seva nu-ți mai urcă lin,
parcă are spânzurat de gleznă
globul milenar de chin.

În jurul tău totul derivă
și tu stai acolo mut,
cu nimica împotrivă.

Nu mai ocrotești metafore în șoapte,
crengile-ți sunt de frunze despuiate
și-n nimic din tot ce spui nu mai ai dreptate!

Ți-ai întins vârful până la cer
și-ai rămas atârnat de nori
ca un ciucure invers și caraghios!

M-ai înțeles complet pe dos.
Din inimă bătăi mi-ai scos,
ca o dragoste încheiată
înainte de vreme.

Pueril

01/06/2015

~Puzzle pufos pe pânză purpurie~
~Aburi alunecoși abia ating azurul~
~Crengi curgătoare călăuzesc cărările copilăriei~
~Emoția epifaniei echilibrează entitatea~

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.