Nu ia para

30/01/2016

basquiat_monalisa[1]
.
.
.
     Se ia o idee și se driblează dintr-un colț al minții în altul.
     Ideea este: noul partener, dincolo de ceața îndrăgostelii, este îndreptățit la încredere, nu? Prezumția de nevinovăție, nu? Că doar nu-l cunoști chiar atât de bine iar experiențele anterioare, oricât de similare par cu prezenta la o primă survolare emoțională, nu elucidează nicicum adevăratul dedesubt al trustului proaspăt declarat.
     Dar să mă delectez cu un scenariu nietzschian în care motivul suspiciunilor mele este nimic altceva decât o formă de conservare a relicvelor acestui suflet pe care-l plimb de colo-colo, atârnat de-o umbră.
     Și-mi ține de foame o vreme, până când realizez că, eu, dacă aș fi pusă sub aceeași lupă, aș vedea în neîncredere nimic altceva decât un spațiu de jonglare, specific în temerea circumspectului. Și poate o brutală curiozitate mă va împinge să-i justific bănuielile.
     Adică te invit să-mi calci pe suflet, tocmai pentru că mi-e teamă să n-o faci…? Iar acum că ți-am băgat asta în minte, vei flirta cu ideea până veți deveni fierbinți și purulenți ca o ciumă afectivă? Și dacă tot te găsești târât prin toate suspiciunile, de ce să n-o faci până la urmă, nu?

Fiori

11/01/2016

Narcisele mi-aduc
aminte de-un Adonis
învolburat în rouă.
Fermecat cu o privire,
îndrăgostit la două.

“Curând pierdeam vocale,
pe care, mi-a venit natural
să le înlocuiesc
cu virgulele primite de la el.
Și, oh, mama, ce propoziții frumoase ne-au ieșit!”

Rămase fără glas…
un tremur vertical
îi aduse aminte că și ea
lăsase geamu-ntredeschis,
cândva.

Joacă

06/12/2015

Să mă enerveze puțin;
răspuns la toate cele,
n-am cuvântul
din prima.

Să transpir puțin,
mângâiată de nuiele.
Pana și vântul.
Patima.

Să tremur puțin,
învolburată de plăcere,
numai la gândul…
Inima!

Copac

07/07/2015

Copacule, tu m-ai uitat demult!
Îți cuprind cu pieptul trunchiul
și ascult…

Mă zgârie în ureche o tăcere infernală,
ca o arie scorțoasă
de tăieturi în coală.

Seva nu-ți mai urcă lin,
parcă are spânzurat de gleznă
globul milenar de chin.

În jurul tău totul derivă
și tu stai acolo mut,
cu nimica împotrivă.

Nu mai ocrotești metafore în șoapte,
crengile-ți sunt de frunze despuiate
și-n nimic din tot ce spui nu mai ai dreptate!

Ți-ai întins vârful până la cer
și-ai rămas atârnat de nori
ca un ciucure invers și caraghios!

M-ai înțeles complet pe dos.
Din inimă bătăi mi-ai scos,
ca o dragoste încheiată
înainte de vreme.

Pueril

01/06/2015

~Puzzle pufos pe pânză purpurie~
~Aburi alunecoși abia ating azurul~
~Crengi curgătoare călăuzesc cărările copilăriei~
~Emoția epifaniei echilibrează entitatea~

Către Sarai

10/05/2015

Printre sufletele colorate
În nuanțe de hambar,
Te văd străluce,
Serendipituoasă.
Și tu nici n-ai habar!

Dintre crengile crescute
Ordonat, țintând spre soare,
După cum li s-a dictat,
Te văd onduind,
Dar nu-n lumină,
Chicotești la drumul lung.

Și găsești cumva,
Prin toată iarba-naltă,
Singura floare roză,
Ascunsă după ciuperci.
Ți-am zis ce-ar trebui să-ncerci…

Și nu te agăța de-oglindă,
Că-n ea vezi doar ce văd ceilalți.
Mai bine sufletu-ți colindă
Pe sub baobabi înalți.

E ușor să deschizi gura pentru lucruri să iasă și să intre.
Să-ți deschizi sufletul e un prăpăd general, se fute toată treaba…intră tot felul de căcaturi și până să reușești să faci curat, intră iar uragane de gunoaie. Nasol e când te prinde off guard și nici nu-ți dai seama la ce te înhami…te trezești într-o baltă străină, ape tulburi, în care abia reușești să faci o amărâtă de plută ca să nu mori imediat…și în toată încercarea ta patetică de supraviețuire îți remontezi amintirile într-o ghirlandă de experiențe care te alină…n-ai timp decât pentru amănuntele importante, alea puține…realizezi că toate se rezumă la un singur lucru și te comfortezi cum poți…timp insuficient, sau ineficient folosit, în orice caz în mare parte irosit.
Să iubești plenar un singur om sau să împarți în mod egal, încât să nu te distrugă, frânturi din autenticul sentiment?
Păi, căcat, cine pula mea știe exact, că se pare că nu numai o persoană te satisface…se completează, mai degrabă, vreo 3 concomitent una pe cealaltă…dar ție, monogam fiind, îți dereglează preconcepțiile!
Acum ce faci?
Faci altele noi…sau te încăpățânezi să le păstrezi pe cele vechi?
Nici n-ai să știi înainte să faci ceva nou…și de aici ne întoarcem la curiozitate și setea de inedit…sperăm să vină ceva nou, ceva potrivit…ceva cu scânteie! Și ce e scânteia, dacă nu atunci când tu, satisfăcut de propria-ți persoană, te aliniezi cu circumstanțe potrivite momentului?
Totul e atât de relativ…serios cred că nu se merită să-ți bați capul! Dar cum să faci asta? N-ai să ajungi oare la o variantă a ta robotizată, prea conștientă de fapte și prea rezervată în ce privește partea spirituală?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.