Cumsecade-n ea de patimă
29/06/2011
Stau ca moalea blană-n mâță,
Are-o mînă pe-ea mea țîță,
Și-n perioada mea de streche
Mă simt…da, și nu, ca veche.
N-am remediu-n societate
Că difer cu mult de alte
specimene-mprăștiate,
cum e una, așa-s toate.
E ceva vibrant în mine,
și miroase-n câmp a bine
când ne alergăm de seară
-ntr-un parfum de primăvară.
Din ce suc de pară dulce
te-ai zaharisit, inimă ?
Și cum de-ai rămas întreagă
după-atât amar curs sânge?
Cum din buze simți sărutul,
Cum din ochi îți dezbrac trupul,
Cum ne-am potolit odorul
și-am avut altar pridvorul.
Din poteca cea secretă
a rămas numai un fir,
noi îl lăm cu noi în casă
și-l purtăm ca patrafir.
29/06/2011 at 22:30
Miştocar din cale-afară,
El o-mpinge-n disperare
la marginea fericirii,
aşteptând ca ea să sară.
Jigodia vaporoasă
stă să pice, dar ezită;
are-o jenă ipocrita –
Nu cumva să fie-o farsă.
Sare totuşi zidu-abrupt
Lăsând o bezea în urmă;
Cât pluteşte se gândeşte:
O avea sufletul rupt?
Fir de aţă se destramă
zeci de mii de fire aspre
născocind povestea asta
cu accent de melodramă.
Şi ca să le cruţe visul
ceara scursă vrea să spună
că atunci când ea alege
el se-alege cu abisul.
:)
30/06/2011 at 18:44
sad twist :)