My silence was always full of meanings

…which they can only be understood if you give yourself the chance to  get to know me. It’s simple…if you don’t… , you never.

Why bother when there’s no reciprocity?

Why try harder if there’s no compatibility?

It’s crystal clear now…you show it with no remorses.

I’m sorry….whatever…I’ll be just fine…I’m a fast forgetter and easy forgiver…so it’s alright.

I still hope someday I’ll start being continuously happy and completely satisfied;

I know somewhere outhere somebody will do for me all the things the others couldn’t;

I still have hope for better days;

Things come and go…some leave traces so you can find your way back, some leave signs to help you solve the “big mystery” , some leave scars so you can always remember you deserve something better.

Now I know…fake “traces” never show you the right way, “those” signs are not just in my head, scars can always be covered in “jewelry” – that authentic love jewel !

So I’ll get on with my life…still smiling, blindly hoping for something better, still looking for that one to keep.

And you…have fun and do the same.

Evanghelia după Ea

Timpul cade repede în urechi aud doar dubstep şi oameni merg ca roboţeii trap!trap! pe lângă mine am în cap doar patul şi ţigara de dinainte de somn am ceva timp liber şi vreau ca deobicei să profit la maxim că viaţa e scurtă şi nu e rost să gândeşti prea mult mai bine mergi prost pe drum şi zâmbeşti ca bou la tramvai că lumea vede că eşti vesel şi toţi văd că eşti bine şi vor să ştie ce e în capul tău de ce zâmbeşti gratis şi ce te face fericit fraţii mei munciţi la greu dar daţi laoparte toate grijile şi bucuraţi-vă de viaţă petreceţi mult timp cu prietenii şi iubiţi-vă femeia că ştie ea să-ţi facă viaţa frumoasă când vii mort de obosit seara acasă şi ea te aşteaptă cu ciorbica aburindă pe masă şi te bagă în patul ei cald şi te ţine în braţe cu dragoste că e bou obosit de la muncă iar când eşti mut de beat ea tot te iubeşte deşi nu vorbeşte cu tine c-ai supărat-o maxim unde pula mea ai fost până acum dar ea tot te bagă în pat şi-ţi dă şi-o aspirină să nu fii mahmur a doua zi la muncă are ea grijă dar ai şi tu de ea iar dimineaţa când beţi cafeaua împreună e cel mai dulce vis s-o săruţi şi să aibe gust de brioşe să miroasă a vanilie şi să fie soare în geam deşi afară e frig vă încălziţi cu zâmbete ea te iubeşte şi te aşteaptă ce fată bună e ea dă-i înapoi iubire că ea asta vrea să fiţi pereche şi să aveţi grijă unul de altul şi să treceţi peste grele încercări să vă iubiţi şi să vă întoarceţi mereu înapoi în locul pe care l-aţi făcut “acasă” să ştiţi să vă iertaţi pe toate să fiţi doar voi doi sacrificiul nu e niciodată suprem doar fericirea.

Noc aut, boiz

Sunt captivă în corpul ăsta avid de plăceri trupeşti. Sufletul meu e high dar am corpul obosit de porcăriile societăţii. Mi e foame. Iubirea e o delicatesă. Sucul amăgirii mi-a lăsat gura pungă dar în ea nu mai încape nimic. Atâta supărare mi-a deshidratat ochi şi văd numai mizerii. Câte mizerii…s-a dus la dracu omenia, iubirea necondiţionată şi respectul reciproc…adevăratul respect nu false bune intenţii. Dacă sistemul ar funcţiona invers, tot căcatul pe care l-am înghiţit ar ieşi afară sub formă de câmpii pline cu flori…atât de multe flori…vasta câmpie a curului meu!

Câtă fericire într-un sărut! Mai bine mi-aş coase buzele cu sârmă ghimpată, fără anestezie, decât să mă bucur iar de limba lui şi-apoi să-mi cadă iar inima în acid sulfuric de dezamăgire.

Cu un freamăt in pizdă nu se face iubire!

De ce căcat îmi tot dai căcatul ăsta pe la nas şi pretinzi că nu e căcat? E căcat! Şi pute! Dă-te-n căcat! Ca-n balansoar…hâţa hâţa…

Şi-apoi să vii la mine plin de căcat să mi spui că te-ai îndrăgostit. Să vezi cum e. Plină de căcat am fost…până în creştetul capului…!

Penibilul e overrated!

Sexul e în pula futătorului!

Suntem animale.

Orăcăie fiecare pe ce baltă poate…unii mai tare alţii mai timid… .

Eu croncăn isteric în cuvinte pentru că-i urăsc pe toţi cei care mi-au făcut asta….intenţionat sau neintenţionat, nu mi pasă! Duceţi-vă mai spre Dracul!

Şi acestea fiind spuse vă urez glonţ încins! Să nu veniţi la mine la mine cu ditamai pizda în cerul gurii să vă plângeţi că v-aţi împrăştiat creierii pe aceeaşi pernă unde lacrimile mele s-au cristalizat în diamante!

O să fiu bine.

O să las diamante şi pe alte perne…dar nu vor fii mereu aceleaşi, nu mereu a ta.

Iar voi veţi fii mereu “ăia de demult cu figura crispată de orgasmul ce vi l-am dat însetată de o nouă penetrare egoistă”.

Nu e suficient?

Atunci vă doresc şi erecţie leproasă.

S-o purtaţi sănătoşi…în formol.

Toate intrebarile tale au un singur raspuns:

Deja:

M-am saturat sa-mi fie dor.

M-am saturat sa caut substituenti.

Nu mai vreau sirop diluat…..vreau direct nectarul.

E greu ???

In cacat!!!

Vreau direct jungla….cu toate maimutele…cu tot suspansul…si tot riscul pe care sunt fericita sa mi-l asum.

Vreau toata salbaticia vietii….vreau tot.

Da-mi tot !!!

Da-mi tot ce ai si  nu-ti mai cer nimic !!

Lumină gri şi plouă

Mă gâdilă la nas mustăţile pisicii.

Cum să fac să scap de vicii…?

Ea vrea joacă

-eu delicii,

sex…mizerii…artificii…

Mă chinuie şi-n somn o nouă amintire.

N-aş vrea-nc-o dezamăgire…

El vrea timp

-eu vreau iubire,

soare, calm şi mântuire.

Îmi clădesc dulce idilă;

Din caiet mai rup o filă;

Eşti departe

-eu copilă,

tăcută…nostalgică…fragilă…

I’ll always…

Ascult asta pe repeat si-mi dubuie creierul de ciuda. Ma opresc si respir, dar nimic nu-mi face bine. Vreau doar…

fac rau de atata bine

” vaaai da-mi si mie reteta ! ”

- indragosteste-te repede si puternic…pastreaza totusi distanta…si nu regreta nimic -

Nimanui nu-i pasa…ingerul s-a sinucis

Sunt eu prea confuza, sau se intampla ceva cu tineretul din ziua de azi.

Azi e luni, 7 seara, si de joi am tot incercat sa dorm. Serviciul, stresul, si toata oboseala acumulata, nu mi-au oferit confortul necesar de relaxare si nici dorinta de-a dormi nestingherita, asa cum obisnuiam acum ceva timp.

Serviciul asta ma omoara.

Fizic – incet si sistematic, psihic – incet si sistematic, spiritual – incet si sistematic.

Nu mai am timp de nimic, desi stiu ca m-as putea organiza cumva.

Mi-e greu sa ma organizez, ce dracu e asa de greu? Cacat, nu-i greu…asa m-am obisnuit, si mi-e sila rau de tot sa fac ceva…orice. Ma stimuleaza doar invitatiile la distractie si depravare. Vreau muzica buna, nu stiu exact ce muzica, vreau o muzica sa ma scoata din starea asta. Nu tipa asta care concerteaza in Cismigiu despre iubire si lipsa regretului la trecerea anilor. Pe dracu, e o frustrata si asta…stiu sigur. Simt eu asta in zambetul ei larg dedicat multimii de pensionari care n-au ce face luni seara in casa si vin cu vecinii de la bloc in parc ca sa “se distreze” . Se distreaza oamenii…nevoie mare. Cine nu si-ar dori-o pe Anastasescu, sau cum cacat o mai chema-o si p-asta care suna a Radio Romania Actualitati…muzica comunista pentru pensionari plictisiti.

Astept ziua in care o sa concerteze Prodigy in parc la Cismigiu, asa, aleatoriu, luni seara, pentru micul amuzament al tinerilor plini de sperante de viata. As vrea, in loc de festivaluri pentru pensionari si muzica de cacat pentru 550 de ani de Bucuresti, sa aud concerte si festivaluri tineresti…cu MUZICA BUNA si tot ce-si doresc “astia tineri”. As vrea sa-l aud pe John Mayer si Alicia Keys in fiecare saptamana cantand in pub-uri…pe Lenny Kravitz in Mc Donalds, si de ce nu, pe Lauryn Hill & friends sus la motoare, la o bere, tragand un concert spontan la lounge-uri…

Frate, uite cat s-a denaturat omenirea…un cacat de copil de max 11 ani vine la mine si-mi cere “o tigare”…pe fundal se aude muzica comunista din generaia lu’ Calin Crisan, pustani se dau cu barca, cativa indragostiti se saruta pe iarba, altii beau bere si probabil injura aceeasi morti ca si mine. Da-o-n cacat de treaba. Nu e greu frate sa satisfaci miezul existentei – tinerii.

Nimanui nu-i pasa de noi. Inteleg ca-i un festival bucurestean pentru “550 de ani de bucuresti”, dar media varstei celor care fac bucurestiul asa cum e nu depaseste 30 de ani. Ce cauta pensionarii astia aici(?), ca ei nu inteleg nimic din bucuria vietii. Ei ar trebui sa-si invete nepotii ce inseamna iubirea, sa le dea sfaturi si sa-i incurajeze sa-si faca prieteni adevarati, sa fie sinceri si sa se distreze, sa lupte pentru idealurile lor, nu sa vina la ora asta in parc si sa se uite urat pe tinerii rebeli. Stati naiba acasa si lasati-i pe ceilalti sa-si traiasca viata linistiti…

Eu n-o sa ajung o baba d-asta. Eu n-o sa ma uit urat pe tineri, desi sunt constienta ca o sa fiu uimita de generatiile urmatoare. Stiu ca intr-o anumita masura ma voi “demoda” in mentalitate, ca o sa-mi para ciudat si mie sa vad, gen – tineri tragand coca la terasa pe muzica funky rock, dar n-o sa fiu o baba rautacioasa… .Sa faca ce-or vrea…am sa ma bucur ca viata continua.

Ura asta fata de tanara generatie si privarea de iubire neconditionata au creat rebeliunea si revolutiile studentesti. Ca daca incercau sa inteleaga si sa ajute prin simpla comunicare libera si sprijin moral, n-ajungea nimeni sa-si bage pierce-uri in nas, buze, falci, arcada, limba, coate, si cacat mai stiu eu unde, vroind sa sublinieze habar-n-am-ce.

Cand pui bariere or sa existe evadati. Cand faci reguli or sa fie incalcate. Cand dai cu vorbe grele vei primi inapoi injuraturi grave. Cand interzici vei incuraja destrabalul. Cand spui “nu” cineva va striga din toti plamanii ” ba daaa”….si tot asa….

Alt exemplu: cand cacat au invatat astia de 4-5 ani sa injure de ” mortii ma-tii” si “bagami-as pula-n mata” cand ei nici nu stiu ce dracu au inca in pantaloni … ? S-a dus la dracu educatia. Acum totul e dogma si doctrina. Vezi peste tot scris mare si subliniat tot ce n-ai voie sa faci, reguli peste reguli, legi peste legi, si pedepse tot mai aspre. Sunt sigura ca daca ar disparea subit toate reguile si toate interdictiile am merge toti pe strada confuzi…”ce dracu, pot sa fac dreapta aici sau nu?”, “am voie sa-l imbratisez p-ala…uite ce frumos zambeste..pare un om fericit…” . Fa-i dreapta p-acolo, ca e mai simplu si mai scurt, si imbratiseaza-l p-ala fara sa-ti zica partenerul ca esti o tarfa…uite-l ca e fericit, schimba doua vorbe cu el si-ti va transmite si tie din bunastarea lui. Dar nu! N-ai VOIE sa faci asta, cum dracu? “Doamne fereste!”. “Doamne fereste maica, uite-te la astia cum merg pe strada morti de beti si drogati…” – si apoi urmeaza toate blestemele babesti. Ne blesteama toti, normal ca toate gandurile astea negre si intente date de toti frustratii ne ajung din urma. Ajungi sa te simti un ciudat daca zambesti la stalpi in statie la ratb, te gandesti, “frate o sa zica baba aia ca sunt drogat si-o sa ma blesteme”. Si de blesteme la toti ne e frica. Mai ales alea date de batrani. Toti batranii astia sunt d-aia incruntati si plini de regrete.

Si in continuare nimanui nu-i pasa de noi.

Sunt eu prea confuza, sau se intampla ceva cu tineretul din ziua de azi.

Azi e luni, 7 seara, si de joi am tot incercat sa dorm. Serviciul, stresul, si toata oboseala acumulata, nu mi-au oferit confortul necesar de relaxare si nici dorinta de-a dormi nestingherita, asa cum obisnuiam acum ceva timp.

Serviciul asta ma omoara.

Fizic – incet si sistematic, psihic – incet si sistematic, spiritual – incet si sistematic.

Nu mai am timp de nimic, desi stiu ca m-as putea organiza cumva.

Mi-e greu sa ma organizez, ce dracu e asa de greu? Cacat, nu-i greu…asa m-am obisnuit, si mi-e sila rau de tot sa fac ceva…orice. Ma stimuleaza doar invitatiile la distractie si depravare. Vreau muzica buna, nu stiu exact ce muzica, vreau o muzica sa ma scoata din starea asta. Nu tipa asta care concerteaza in Cismigiu despre iubire si lipsa regretului la trecerea anilor. Pe dracu, e o frustrata si asta…stiu sigur. Simt eu asta in zambetul ei larg dedicat multimii de pensionari care n-au ce face luni seara in casa si vin cu vecinii de la bloc in parc ca sa “se distreze” . Se distreaza oamenii…nevoie mare. Cine nu si-ar dori-o pe Anastasescu, sau cum cacat o mai chema-o si p-asta care suna a Radio Romania Actualitati…muzica comunista pentru pensionari plictisiti.

Astept ziua in care o sa concerteze Prodigy in parc la Cismigiu, asa, aleatoriu, luni seara, pentru micul amuzament al tinerilor plini de sperante de viata. As vrea, in loc de festivaluri pentru pensionari si muzica de cacat pentru 550 de ani de Bucuresti, sa aud concerte si festivaluri tineresti…cu MUZICA BUNA si tot ce-si doresc “astia tineri”. As vrea sa-l aud pe John Mayer si Alicia Keys in fiecare saptamana cantand in pub-uri…pe Lenny Kravitz in Mc Donalds, si de ce nu, pe Lauryn Hill & friends sus la motoare, la o bere, tragand un concert spontan la lounge-uri…

Frate, uite cat s-a denaturat omenirea…un cacat de copil de max 11 ani vine la mine si-mi cere “o tigare”…pe fundal se aude muzica comunista din generaia lu’ Calin Crisan, pustani se dau cu barca, cativa indragostiti se saruta pe iarba, altii beau bere si probabil injura aceeasi morti ca si mine. Da-o-n cacat de treaba. Nu e greu frate sa satisfaci miezul existentei – tinerii.

Nimanui nu-i pasa de noi. Inteleg ca-i un festival bucurestean pentru “550 de ani de bucuresti”, dar media varstei celor care fac bucurestiul asa cum e nu depaseste 30 de ani. Ce cauta pensionarii astia aici(?), ca ei nu inteleg nimic din bucuria vietii. Ei ar trebui sa-si invete nepotii ce inseamna iubirea, sa le dea sfaturi si sa-i incurajeze sa-si faca prieteni adevarati, sa fie sinceri si sa se distreze, sa lupte pentru idealurile lor, nu sa vina la ora asta in parc si sa se uite urat pe tinerii rebeli. Stati naiba acasa si lasati-i pe ceilalti sa-si traiasca viata linistiti…

Eu n-o sa ajung o baba d-asta. Eu n-o sa ma uit urat pe tineri, desi sunt constienta ca o sa fiu uimita de generatiile urmatoare. Stiu ca intr-o anumita masura ma voi “demoda” in mentalitate, ca o sa-mi para ciudat si mie sa vad, gen – tineri tragand coca la terasa pe muzica funky rock, dar n-o sa fiu o baba rautacioasa… .Sa faca ce-or vrea…am sa ma bucur ca viata continua.

Ura asta fata de tanara generatie si privarea de iubire neconditionata au creat rebeliunea si revolutiile studentesti. Ca daca incercau sa inteleaga si sa ajute prin simpla comunicare libera si sprijin moral, n-ajungea nimeni sa-si bage pierce-uri in nas, buze, falci, arcada, limba, coate, si cacat mai stiu eu unde, vroind sa sublinieze habar-n-am-ce.

Cand pui bariere or sa existe evadati. Cand faci reguli or sa fie incalcate. Cand dai cu vorbe grele vei primi inapoi injuraturi grave. Cand interzici vei incuraja destrabalul. Cand spui “nu” cineva va striga din toti plamanii ” ba daaa”….si tot asa….

Alt exemplu: cand cacat au invatat astia de 4-5 ani sa injure de ” mortii ma-tii” si “bagami-as pula-n mata” cand ei nici nu stiu ce dracu au inca in pantaloni … ? S-a dus la dracu educatia. Acum totul e dogma si doctrina. Vezi peste tot scris mare si subliniat tot ce n-ai voie sa faci, reguli peste reguli, legi peste legi, si pedepse tot mai aspre. Sunt sigura ca daca ar disparea subit toate reguile si toate interdictiile am merge toti pe strada confuzi…”ce dracu, pot sa fac dreapta aici sau nu?”, “am voie sa-l imbratisez p-ala…uite ce frumos zambeste..pare un om fericit…” . Fa-i dreapta p-acolo, ca e mai simplu si mai scurt, si imbratiseaza-l p-ala fara sa-ti zica partenerul ca esti o tarfa…uite-l ca e fericit, schimba doua vorbe cu el si-ti va transmite si tie din bunastarea lui. Dar nu! N-ai VOIE sa faci asta, cum dracu? “Doamne fereste!”. “Doamne fereste maica, uite-te la astia cum merg pe strada morti de beti si drogati…” – si apoi urmeaza toate blestemele babesti. Ne blesteama toti, normal ca toate gandurile astea negre si intente date de toti frustratii ne ajung din urma. Ajungi sa te simti un ciudat daca zambesti la stalpi in statie la ratb, te gandesti, “frate o sa zica baba aia ca sunt drogat si-o sa ma blesteme”. Si de blesteme la toti ne e frica. Mai ales alea date de batrani. Toti batranii astia sunt d-aia incruntati si plini de regrete. In continuare nimanui nu-i pasa de noi…

Ingerul s-a sinucis.

Mergeam pe strada, si in toata nebunia renovarilor din centrul vechi, am avut o revelatie.

Toti avem un inger pazitor, prieten imaginar, sfant duh sau cum prefera fiecare sa-i spuna. Pe al meu il cheama Bob. :)

Toti avem companie, si nu suntem niciodata singuri.

Dar cand e galagie in jurul tau, omenirea forfota a viata, dar in sufletul tau e pustiu si gol inseamna ca ingerul tau s-a sinucis.

Astazi m-am trezit tarziu. Am dormit vreo 12 ore, cat pentru toate celelalte 60 nedormite, si am iesit din casa, am lasat casa vraiste asa cum obisnuiesc, nu i-am dat nici lui Peace sa manance. Nu-mi pasa.

Am iesit din casa sperand sa ma trezesc din letargie si sa ma simt din nou plina.

Am incercat sa ma conectez la internet, stiam ca asta ma va ajuta sa uit, nu ma va trata cumva, stiam ca o sa gasesc ceva de facut acolo. Nu mergea netul nicaieri. Nici la mec, nici pe lipscani…a murit si netul.

In drum spre Cafe d’Art am vazut ceva de maxim interes. Undeva la straduta care duce spre CoolCat, pe platoul ala unde in perioada asta sunt mici standuri cu chestii handmade, rula un film. Interesant. M-am oprit, mi-am aprins o tigara si stand in picioare am intrat in filmul filmului. Interesant din nou. Un film alb negru, romanesc, fara replici, doar cu sunet si super trip. Mi-a placut atmosfera. Nimeni nu zicea nimic, oameni stateau direct pe jos si se uitau cu interes la imaginea proiectata pe perete. M-am asezat si eu jos si am continuat sa fumez din tigara.

Un tip statea la masa, un decor saracacios de santier parasit, un corb intr-o cusca. Manca incet si ganditor…nu spunea nimic dar gesturile lui aratau depresia mai bine ca orice discurs posibil. Tot la masa, in fata lui, un alt tip, la fel de ganditor. Nu se priveau, nu-si spuneau nimic. Mai tarziu am inteles ca cel din urma era ingerul lui. Il urma peste tot, si era la fel de incruntat si tacut. Rulau secvente fara legatura regizorala intre ele, cu toate astea, un film de geniu. Viata unui om prezentata sec si fara replici, asa cum suntem toti in esenta. Omul era singur, tot ce avea era baraca in care locuia si corbul din cusca. Afara a inceput furtuna si imaginile au devenit intense, dar sentimentul starnit era tot mocnit si fad. Asa cum e viata cateodata. Scartaiau toti peretii, vuiete si bocanituri, corbul incerca cu disperare sa iasa din cusca. Apoi arata un drum ciudat si omul deprimat care mergea spre o destinatie necunoscuta. Singur in gandurile lui, asa cum eram si eu in exact acel moment. Asta m-a surprins placut, desi stiam ca asta imi intensifica si mie starea de spirit nu tocmai cheer. Nu deprimare, nu mental sickness….doar…ca o suspendare in gol…zbor in cortex.

Ingerul sta sus pe-un pod parasit, descult, se ridica in picioare si priveste pamantul ce in curand il va imbratisa cu toata placerea mortii. Apoi omul este singur, pe acelasi pod unde ingerul s-a sinucis. De acum va fii singur… . Imagine brusca, si omul este langa cusca corbului. O deschide si scoate corbul. Il ia si-l elibereaza. De acum nimeni, absolut nimeni nu va ma fii langa el. Apoi din nou drumul, si omul mergand singur spre aceeasi destinatie necunoscuta. De data asta singur…cel mai singur om de pe pamant.

Mi s-a facut pielea de gaina si m-am infiorat toata din toate incheieturile mele amortite de stres si oboseala cronica. Ce om singur. Cel mai singur. Si totusi mergea acolo unde nici el nu stie ce-l asteapta…

Ingerul s-a sinucis. Iar asta mi-a fost o palma zdravana. S-a putut contura un intreg univers doar din imagini ciudate, fara cuvinte…pentru ca nu avem nevoie de cuvinte. Cuvintele sunt inventate pentru a “comunica”…dar esenta comunicarii sunt gesturile…asta nu inteleg unii.

Iubesc, iubesc adanc si plenar si nu am nevoie de cuvinte sa-i spun. Simt asta in fiecare secunda si fiecare miscare pe care o fac. Nu-i pot spune asta, l-as speria. Nu m-ar intelege sau ar fugi mancand pamantul gandindu-se ca e prea mult sau prea complicat. Dar asa sunt eu, exact ce simti.

Si m-am ridicat si-am plecat din nou, cautand internetul unde as fi putut sa public gandurile astea, sperand ca cineva ma va intelege si-mi va fii aproape macar telepatic.

Am ajuns aici, si din nou am fost surprinsa…de oameni obisnuiti, amabili, de muzica buna. Am baut o bere si am fumat destul de mult sa-mi dau seama ca a trecut mai bine de 2 ore de cand ma uit pe pereti si nu fac nimic. Doar scriu. Ii scriu ingerului, desi el e langa mine si ma vede. Asa comunicam noi; Bob ma intelege desi nu-i spun nimic. Eu cred ca scriind ce simt si ce traiesc raspandesc un fel de epidemie mondiala cu simptome ciudate, dar plina de iubire si pace. Nimeni nu intelege. Sunt eu prea ciudata? Nu cred…nu cred nimic. Doar sper. Sper orbeste intr-o iluzie profund spirituala in care toti suntem prieteni si suflete pereche.

O sa-mi pierd prietenii si mintea. Dar nu stiu daca imi va pasa. Oare sunt prea egoista? Nu stiu…nu cred…nu simt nimic in directia asta. O sa fiu prea batrana si contaminata cu virusul superficialitatii…prea ramolita de dureri si scarbita de rautatile de jur. Stiu sigur.

N-am fumat nimic azi…sunt in aceeasi stare fara sa fii simtit macar miros de iarba.

E bine…dar nu prea.

Inchei aici…si sec, trebuie sa-mi eliberez corpul de bere si tigari. Voi pleca nu stiu unde, dar ma voi intoarce intr-un pat strain si voi incerca sa dorm.

Poate reusesc…

Vis

Vis

Cad intr-un vid

fara pereti si fara fund…

Unde am s-ajung ?

Unde-au disparut campiile

care-mi gadilau la nas

copilariile ?

Mai stii cerul rosiatic

cu miros de zor tomnatic

si soarele care ne-a-nvatat

sa zambim…

atunci, demult…?

Cativa copii,

negustori de isprava,

vindeau buchete de maci

din taramul batatorit de rasete.

Am inceput sa cant.

Mi-am deschis sufletul cand

am simtit cum piere din mine

dorul de papusi din plastic.

Am strans atunci manunchi

toate gunoaiele lumii

si-am cazut in genunchi

in fata Iubirii.

Imi ofteaza zambetul, ca

toate astea-s amintiri, si ca,

intr-o zi

nu vor mai fii in mine, cea batrana.

Voi cere ajutor c-o mana…,

picioare, veti uita nisipul !

Voi fi adanc in mare,

cautand abisul…

Voi uita de rasete, emotii…

imi va fii totusi dor de mine si noi, asa cum eram atunci…

Dar daca traiesc in vis

si visez in realitate

unde am s-ajung ?

Cad intr-un vid

fara pereti si fara fund…

Unde am s-ajung ?

Unde-au disparut campiile

care-mi gadilau la nas

copilariile ?

Mai stii cerul rosiatic

cu miros de zor tomnatic

si soarele care ne-a-nvatat

sa zambim…

atunci, demult…?

Cativa copii,

negustori de isprava,

vindeau buchete de maci

din taramul batatorit de rasete.

Am inceput sa cant.

Mi-am deschis sufletul cand

am simtit cum piere din mine

dorul de papusi din plastic.

Am strans atunci manunchi

toate gunoaiele lumii

si-am cazut in genunchi

in fata Iubirii.

Imi ofteaza zambetul, ca

toate astea-s amintiri, si ca,

intr-o zi

nu vor mai fii in mine, cea batrana.

Voi cere ajutor c-o mana…,

picioare, veti uita nisipul !

Voi fi adanc in mare,

cautand abisul…

Voi uita de rasete, emotii…

imi va fii totusi dor de mine si noi,

asa cum eram atunci,

si-mi va fii dor sa pot sa plang.

Dar daca traiesc in vis

si visez in realitate

unde am s-ajung ?

Prelude to a kiss

Sometimes I feel….. like I don’t belong anywhere.
And it’s gonna take…. so long for me to get to somewhere………

Sometimes I feel so heavy hearted.., but I can’t explain cuz I’m so guarded.
But that’s a lonely road to travel, and a heavy load to… bear.

And it’s a long, long way to heaven but I gotta get there…..
Can you send an angel…..?
Can you send me an angel…… to guide me.